luni, 16 mai 2016

prinde gustul

  
Nu este o vedere dintr-un avion, ci e locul în care te invit sa pășești pe picioarele tale.


Vreau să cunoști bucuria de a petrece timpul în natură alături de cei dragi ție.


Îndrăznește să privești dincolo de șosele și clădiri.


  Nu e o altă dimensiune ci este incă fațetă minunată ale aceleiași lumi atât de frumos meșteșugită.

   
  Poți alege ture de câteva ore sau câteva zile. Putem petrece timpul explorând, vizitând, meșterind, contemplând, povestind, impărtășindu-ne cunoștințele unii altora ca în felul acesta să fim cu toții imbogățiți. Dormim și afară și inăuntru în funcție de specificul drumeției.

  
  Ne adăpăm din cele mai limpezi izvoare și sorbim parcă și din energia muntelui, apoi plecăm mai departe.


  
  Drumețul nu are sezon mort. Vei descoperi ca sunt multe de văzut indiferent de altitudine și anotimp.


  
  Uneori drumurile sunt largi și clare, alteori ne croim câte-o potecă te miri pe unde. Pentru tine va fi o experiență placută să cunoști natura într-o formă curata, iar pentru mine va fi o onoare sa-ți fiu călăuză.